În căutarea cetățeniei portugheze a lui Roman Abramovici: o trecere la accesul universal la UE

În ochii statului, cel puțin public, nici o abordare a niciunei comunități nu a fost neapărat mai corectă decât cealaltă și, în primii ani, niciun oficial nu a ridicat un steag roșu sau a publicat plângeri. Doar 466 de cereri au fost înregistrate în 2015, primul an al programului. Până în 2020, totuși, acest număr ajunsese la 34.876. Sefarzii fuseseră prima comunitate evreiască cu adevărat globală din lume, răspândindu-se peste tot din Libia la Londra, la Hamburg până la Mexico City. Dosarele pline cu certificate de căsătorie multilingve și albume foto au sosit din toate colțurile.

De departe, cel mai mare număr de supraviețuitori sefardimi se află în Israel. Un drum plin de viață către cetățenia portugheză s-a dezvoltat rapid acolo, cu mai multe companii care au apărut pentru a servi interesul. „A fost ca o fabrică: 100 de angajați, telefoane”, își amintește Leon Amiras, vicepreședintele Baroului Israelian, inițial sceptic cu privire la implicarea neavocaților. Ajutase personal câteva sute de sefarzi să se înscrie, prin gură în gură, din biroul său vizavi de Waldorf Astoria din Ierusalim. Dar cu cât îi vedea pe operatorii mai mari, cu atât le admira mai mult seriozitatea și profesionalismul. Erau, spune el, „‘tak, tak, tak’, prima etapă, a doua etapă…” Se oprește ca să-și scoată telefonul și să-mi arate câteva reclame produse de o astfel de companie, numită Portugalis.

La fel ca Litvak, Amiras s-a născut în Argentina. Bunicii săi fugiseră din Turcia în timpul unui conflict cu Grecia de la începutul secolului al XX-lea și a obținut cu succes cetățenia spaniolă și portugheză prin ascendența sefardă în familiile ambilor părinți. Dar mi-a spus că certificarea sa portugheză de la comunitatea Porto necesită mult mai puțină documentație decât nesfârșitul dus-întors cu comunitatea evreiască desemnată din Spania. „Diferența dintre procedura portugheză și cea spaniolă este ca atunci când ai două iubite”, a explicat el cu un strop de răutate. „Unul spune: „Îmi place cu adevărat, Dragoste tu, vreau să fiu cu tine. Celălalt spune: „Nu sunt sigur că te vreau, dacă vrei să fii cu mine, vreau flori, vreau un Rolex, vreau asta, vreau asta, vreau asta””.

Potopul ulterioar de cereri de cetățenie și pașapoarte – cel din urmă ca dovadă a celui dintâi – a început să copleșească serviciul public portughez cu personal insuficient, iar întârzierile au crescut. Până în iunie 2020, ministrul de externe Augusto Santos Silva s-a prezentat în fața Parlamentului pentru a cere schimbarea. „Există un număr tot mai mare de persoane care apelează la acel consulat”, a spus el, citând o telegramă de la ambasadorul Portugaliei în Israel, „atât pentru a pregăti cereri, cât și pentru a-și colecta cărțile de cetățenie sau pașapoartele, care manifestă o totală ignoranță a Portugaliei, cultura și istoria ei, declarând chiar că nu au nicio intenție să ne viziteze țara”. Companiile israeliene, le-a spus el parlamentarilor, au făcut publicitate cererilor pentru cetățenia portugheză în timpul vânzărilor de Vinerea Neagră. O astfel de „prostituție”, a numit-o el, a naționalității țării „a afectat reputația internațională a Portugaliei”. Un alt parlamentar a propus adăugarea unei cerințe de rezidență de doi ani. Mai multe comunități evreiești au început să se teamă că dreptul la întoarcere nu va dura mult.

Pe 16 iulie 2020, un solicitant cu numele ebraic „Nachman ben Aharon” a trimis un e-mail comunității din Porto. „Dragă comunitate”, a scris el în engleză. „Sunt un evreu sefardă care este membru al comunității sefardă. Rabinul Boroda mi-a intervievat și a atestat originea mea sefardă. Mulțumesc, Roman. Anexele au inclus un certificat de naștere, un fișier PDF intitulat „Scrisoare de la rabin”, copii ale pașapoartelor rusești și israeliene și un document Microsoft Word intitulat „Roman Abaramovici [sic] Arborele genealogic.” Acesta a inclus doi părinți, Irina și Arkadiy, născuți în URSS, și patru bunici, născuți în „Imperiul Rus”. [sic].” O oră și 53 de minute mai târziu cineva a răspuns: „Shalom. Aprobat” și a solicitat ca unele informații să fie transmise într-un format diferit.

Patru zile mai târziu, o chitanță de plată SWIFT arată că Abramovici le-a instruit bancherilor săi UBS din Elveția să plătească o „contribuție de caritate” de 250 EUR în contul comunității evreiești din Porto de la filiala locală a gigantului bancar spaniol Santander. A fost taxa standard de procesare, care, înmulțită cu zeci de mii de reclamanți de-a lungul mai multor ani, a ajutat comunitatea evreiască din Porto să realizeze multe, inclusiv lungmetraje despre istoria evreiască în Portugalia, un muzeu în mișcare al Holocaustului și tururi pentru studenți. Câteva săptămâni mai târziu, Abramovici a furnizat informațiile reformatate și dovada plății. Ea a mai scris: „Voi face cadou [sic] pe o bază permanentă pe termen lung. Aplicația dvs. a fost trimisă imediat la biroul comunității din Porto. Gabriel Senderowicz, actualul președinte al comunității — folosind pseudonimul Berel Rosenstein, așa cum făcea de obicei pentru a evita problemele cu candidații mai persistenti, mi-a explicat — a alertat alți membri ai „comitetului de sprijin”. El a sugerat grupului să trimită un e-mail de mulțumire, care a fost scris și trimis în mod corespunzător. („Cei care se îndoiesc de originile sefarde ale lui Abramovici fie nu cunosc legea, nu cunosc cazul, fie nu le cunosc pe amândouă”, a spus Senderowicz VF.)