Acesta este un portretul meu (sus) în Naxos, Grecia, luat de partenerul meu [Angelos Tsourapas, also the business director of the Craig Green label] vara trecuta. Mergem în aceeași zonă de 10 ani și mâncăm la același restaurant aproape în fiecare seară – este o vacanță fără surprize, deloc o aventură. Când suntem acolo, vizităm atelierul de ceramică Manolis Lybertas. Ei vând farfurii și boluri, dar au și toate experimentele ciudate care au eșuat sau nu funcționează, cum ar fi această piesă (dreapta sus). Nici măcar nu poți pune flori în el; este exact ceea ce este. Întotdeauna m-am gândit că dacă nu aș face modă, poate aș face ceramică. Am si multe foarte complexe dar in acelasi timp frumoase lucrare simplă de Richard Porter (sus centru). El îl strânge pe al meu și eu pe al lui.
În timp ce studiam la Central Saint Martins, eram barman la Joiners Arms [an East London gay pub that closed in 2015]. Mulți alți studenți au lucrat acolo și Stephen Doherty a fost unul dintre ei. El a facut acest desen (sus, fundal), care atârna în spatele tejghelei. Îmi place ca ilustrație – este plină de emoție – dar îmi amintește și de acele vremuri fericite. Comunitatea a fost întotdeauna extrem de importantă pentru mine. De aceea am intrat în modă.
am găsit această carte [ “Making Paper Costumes,” a 1974 manual by Janet Boyes] (De mai sus Stânga) în biblioteca CSM și a influențat fiecare colecție de atunci, într-un fel. (Îți poți da seama după numărul de post-it-uri pe care le-am atașat.) Îmi place că ia un material destul de simplu și face din el o fantezie prin construcție și manipulare. Unele dintre look-urile din colecția mea de primăvară 2023 amintesc de păpușile de hârtie. Acest sacou (De mai sus Dreapta) este realizat dintr-o țesătură pe care am dezvoltat-o combinând hârtie și folie metalică. Modul în care funcționează studioul este că o jumătate este ca un atelier de modă tradițional, cu mese de tăiat modele și mașini de cusut, iar cealaltă jumătate este ca un atelier în care construim sculpturi și instalații.
Din 2015 până în 2017 am făcut parte din fundația Sarabande, o organizație de caritate înființată de moșia lui Lee Alexander McQueen. Are mai multe spații de studio în clădirea sa, unde artiști și designeri lucrează cot la cot. Acolo l-am cunoscut pe Ollie [the British printmaker Oliver McConnie]a caror gravuri (De mai sus centru) Colectionez de atunci. Îmi place procesul – este un adevărat meșter – dar și imaginile în sine. Este destul de grotesc și îngrozitor, dar există și ceva umor în spate.
THE colectia primavara 2015 (De mai sus Stânga) a schimbat jocul pentru noi. A fost primul nostru show solo și a fost foarte diferit de ceea ce făcusem înainte. În sezonul precedent, totul a fost pictat manual și semăna puțin cu covorul sau vitraliul. Și apoi am intrat în acesta, fără imprimeuri sau țesături cu model. Modelele erau desculțe și pe deplin vizibile, în timp ce anterior purtau pălării sau structuri din lemn care le întunecau corpul. A fost și prima dată când am avut o coloană sonoră de muzică clasică. Era o libertate, o lejeritate, în haine.
Pentru toamna 2022, ne-am dorit ca lucrurile să aibă o dublă utilizare. Acest aspect împachetat (al doilea de la stânga și al doilea din dreapta sus) se transformă într-un sac. Detaliile articolelor de îmbrăcăminte au fost informate de limitările acelei transformări. Fața jachetei are două buzunare rotunde mari, de exemplu, și asta pentru că sunt părțile laterale ale genții; fără ea, poate că acele buzunare nu ar exista. Aceste două priviri (De mai sus centru, dreapta sus) sunt preferatele mele din colecția de primăvară. Facem multă căptușeală și protecție, iar o mare parte din estetica brandului se bazează pe geaca de lucru matlasată, dar acesta a fost un model nou pentru noi: haotic dar simplu. Le-am pictat manual pe podeaua studioului cu șabloane uriașe. Se simțea un pic ca pe vremuri când făceam totul singuri.
Acest interviu a fost editat și condensat.
Sursa: www.nytimes.com
