Totul liniștit pe frontul de vest
Inspirat din filmul Steve McQueen Rușine
Pentru adaptarea sa după romanul lui Erich Maria Remarque Primul Război Mondial, regizor Edward Berger a fost inspirat de Steve McQueenDrama anului 2011 Rușine. „Ar putea părea o alegere neașteptată, dar în toate filmele lui McQueen admir precizia”, spune Berger. Aflate la o distanță de 100 de ani și în circumstanțe dramatic diferite, epopeea de război a lui Berger și drama de dependență de sex a lui McQueen se concentrează mai mult pe protagoniștii lor, mai presus de orice. „Fiecare cadru este incredibil de luat în considerare, oferind publicului senzația că un aparat de ras disecă pe toată lumea de pe ecran până când lama taie prin os”, spune Berger despre Rușine. „În fiecare filmare simt contribuția fiecărui departament, deoarece îi ajută pe actori să exprime emoțiile pe care personajele lor încearcă de fapt să le ascundă.” — Rebecca Ford
Viaţă
Inspirat de fotografia documentară a lui Cecil Beaton
Cecil BeatonDe la Bettmann/Getty Images.
de Oliver Hermanus Viaţăun remake al clasicului lui Akira Kurosawa ikiru, erou Bill Nighy ca un birocrat pe moarte, se deschide cu imagini reale din Londra anilor 1950. Deci, designer de costume Sandy Powell a fost atras de fotografia documentară a perioadei pentru a face tranziția către lumea filmului cât mai lină. Pe lângă fotografia de modă a lui Cecil Beaton, care a surprins și dărâmăturile Blitz-ului, el le-a rugat membrilor familiei să sape în arhivele lor. „Aceste fotografii cu oameni din clasa muncitoare și din clasa de mijloc inferioară au fost cele mai utile instrumente”, explică ea. „Multe dintre configurațiile de fundal s-au bazat pe fotografii de familie.” Beaton însuși a inspirat aspectul lui Tom BurkePersonajul lui Sutherland, un personaj mai dur pe care Williams îl întâlnește Nighy la malul mării. În ceea ce privește referințele cinematografice, ea a apelat la imaginile realizate la Ealing Studios din Londra în perioada respectivă Banda Lavender Hill, Pașaport pentru PimlicoȘi The Ladykillers. Dar ea era interesată în primul rând de realitate, spre deosebire de alte piese din perioada anilor 1950 pe care le făcea, cum ar fi Departe de rai. „Acest film a fost în mare parte despre recrearea a ceva autentic”, spune el. — Ester Zuckermann
Timpul Armaghedonului
Înainte de a începe orice proiect, domnule director James Gray și director de fotografie Dario Khonji mergi la muzeu. Filmând al treilea film împreună în orașul natal al lui Gray, New York, au vizitat Muzeul Metropolitan de Artă, unde Gray își amintește pictura Vermeer. O servitoare adormită– înfățișând o femeie care adoarme la o masă, cu fața întoarsă de lumina principală a camerei – ca „lucru spre care să țintești” în aspectul filmului lor. Dar este tabloul lui Rembrandt Cina la Emaus pe care directorul de fotografiat îl numește „o fantomă prietenoasă” de inspirație pe tot parcursul filmului. În timp ce el și Gray cercetau locații din New York pentru a filma drama de familie, care se desfășoară în anii 1980, care este puternic inspirată din copilăria lui Gray, „acest tablou al lui Rembrandt s-a întors la mine”, spune Khondji. „Acest sentiment fantomatic al personajului care iese în evidență cu o lumină în spatele lor, aceste tonuri ocru, acest sentiment a revenit.” Nu există o reproducere directă a picturii în film, dar esența ei – umbrele, „eluzivitatea sufletelor”, așa cum spune Gray – se repetă în filmul liniștit bântuitor al regizorului. —fișier KR
Sursa: www.vanityfair.com
